Scrisoare albă (stare) XVII

Dar ce ne-am face fără această suferință?


E târziu, mă gândeam să renunț la aceste scrisori sau să le scriu doar pentru mine, nu știu, e ciudată noaptea mea de azi.


Vreau însă să mă pot destăinui, vreau să transform aceste scrisori în stări pure, stări ce nu pot fi alterate de umbre, de cuvinte, de oameni.
Ori de câte ori voi simți ceva voi veni să-ți scriu.
Da, desigur, există posibilitatea ca într-o bună zi cineva să citească aceste stări-scrisori și să (mă) întrebe cui îi sunt adresate (eu însă atunci ... )
Ei bine, sunt adresate sufletului, sunt adresate singurului motiv pentru care se merită să trăim și să pășim pe acest pământ: iubirea.
Iubirea care se împarte în atâtea categorii ...


Sigur că-mi iubesc puloverul de la primul meu iubit și bilețelul de despărțire (căci da, m-a părăsit) de prin clasa a șaptea când, apropo, credeam că sunt un geniu (zău, făceam niște compuneri de-ți venea să plângi) sigur că-mi iubesc țara, părinții și cizmele chiar ... dar, dar iubirea, iubirea este starea aceea când simți că-ți bate inima în toate colțurile corpului și chiar în aer, da, ai impresia că inima ta aleargă ca nebuna prin aer și pe tine te lasă în urmă, iubirea este starea aceea de extaz și angoasă, de durere fizică și de dor, da, de dor, acest mod suprem de a iubi.
Și apoi, despre iubire s-a scris mult, despre ea au scris mai marii universali, clasici, antici, toți au scris despre iubire, și iată, eu, un simplu muritor sau spectator în fața acestui spectacol numit viață (ca și mine, iată deci cum caut să le semăn cu nerușinare) au scris deci toți despre iubire tocmai pentru că nu au avut-o vreodată, căci iubirea este o stare dumnezeiască și demonică în același timp, noi, oamenii, nu o putem "duce"...


Sigur că au existat și încă există mari iubiri, dar cât au rezistat sau vor rezista ele?
O iubire nu rezistă dacă ea se consumă, iubirea este puterea noastră de a fi liberi, libertatea, da, și cine are puterea de a-și asuma libertatea? Cine poate duce povara libertății?
Iubirea este durerea acută pe care o simți și totuși îl/o lași să plece.
Iubirea nu e un act consimțit, iubirea e o stare, o stare căreia eu îi scriu, pe care încerc să o descriu stingher, nătâng dar pur, adică nu mă duc să citesc toate cărțile de filosofie ca apoi să mă apuc de scris scrisori la ora ... 01:17 dimineața, într-o cameră (prea călduroasă) la subsolul unei case de lemn superbe, cu vechiul meu obicei: ceaiul și orele târzii la creștet.
Nu, iubirea e ce am simțit azi dimineață când mi-am băut cafeaua cu ochii închiși, lacrimi de atâta frumos, iubirea e puterea noastră de a crede în noi, și azi a fost o zi în care am iubit: o frunză, un izvor, un Om, o nectarină, un ceai nou și un cântec în care m-am "văzut".
Da, cam asta am trăit eu azi, iubirea, în mai multe feluri, dar Doamne, am trăit-o!


E prea târziu, chiar ar trebui să dorm (am uitat să menționez că iubesc și visele), mă voi mereu întoarce să-ți scriu, dar mereu.


Cu iubire,


Eu


N.B voi înceta să mă semnez la sfârșitul scrisorilor, e prea târziu să nu mă recunosc.


© Luminița Amarie