Scrisoare albă V

                                    
De dor îți scriu, liniștea mea, aici e gri, e cerul pe pământ, înmugurește ceața.
Mi-e dor de tine și de aceea te caut din nou să-ți vorbesc, mereu despre mine, mereu despre noi dar mai ales mereu despre ceea ce-ți port.
Unii zic că e primăvară, că e nou, că e soare și miroase a început.
Alții se plimbă pe alei atât de obosiți cu patimile-n mâini, cu-atât de mult tumult pe umeri, încât mă doare și durerea lor.

Mă așez tăcut pe marginea unei bănci și-mi privesc mâinile.
Mâinile mele care te-au atins, mâinile mele care ți-au cuprins chipul, mâinile mele atinse de sufletul tău, mâinile mele în mâinile tale ...

Intru în starea noastră și mă rup de zgomotul primăverilor trucate de oameni, hărțuite de vânzătorii de iluzii, murdărite de praful din ochii lumii.
Mi-am băut cafeaua la fereastră apoi am ieșit să respir, știi că nu aparțin primăverii, știi că eu sunt prea a ploilor, prea a frunzelor, prea a albului.
Am început să-ți scriu cu toate că am realizat asta târziu, da, uneori îți scriu fără să știu că fac asta, iată cât de firesc ești tu în mine.
Sunt zile când te simt alături, sunt zile însă când parcă prea departe-mi pari.
Azi e una din zilele în care mi-e iarăși dor și-aș vrea să-mpart cu tine-această clipă.
Ți-aș spune despre întâmplări, ți-aș spune despre amintiri și dorințe, ți-aș spune atât de multe încât ori de câte ori îți scriu tumultul acestor emoții mă sufocă și nu mai pot nici să respir.
Tu știi că eu nu am multe dorințe, tu știi că eu nu mai aștept nimic de la nimeni, tu știi că eu am ales să accept drumul meu.
Și totuși mi-e dor.
Regret toate clipele ce le-am lăsat să treacă fără noi.
Mi-e dor de fiecare briză, de fiecare răsărit, de fiecare răstimp de tăcere, de fiecare privire care ne îngemăna cu infinitul.
Mai stau puțin aici, e bine afară, e bine în lumea mea, e bine cu tine chiar dacă doar în gând, în doruri și în amintiri,
mai stau puțin înainte să mă întorc la primăvara închipuită, la zilele ca două picături de rouă, mereu goale fără tine.
Vreau totuși să știi că voi trăi aceste anotimpuri, le voi trăi în mine și mi te voi imagina aievea, vei fi darul meu de suflet, primăvara zâmbetului meu, culoarea vie a fiecărui răsărit, bobocul ce-mi va înflori ființa.

 
Și te voi iubi.

 
Eu.