Scrisoare albă XII

Ce știi tu despre lipsă sau trădare?

Te-am înșelat ori de câte ori am respirat,
iluzionându-mă că te voi uita, că te voi scoate din mine, din gând și din corpul acesta prin care te plimbi ca pe alei lunecoase pline de urmele celor ce s-au preschimbat în fluturi ținându-se de mână, încât cred că sufăr de tine ca de o boală incurabilă sau că în mine trăiește cineva, altcineva decât eu, și-a făcut cuib în mine și simt cum respiră, cum plânge, râde, trăiește, își duce zilele în sdâncul ființei mele.

Te-am înșelat, da! Ți se pare absurd sau mizer?
Da, poate că absurd, mizer, dezgustător, murdar.

Cum poți înșela un om pe care nici nu știi dacă l-ai întâlnit, atins, privit?

Dar ce știi tu ...
Iubirea e o stare, și nimic, dar nimic decât starea aceasta nu te poate scoate din infern ducându-te (cel mai des) tot în infern, însă un infern - cum aș putea să-l numesc - un \"infern angelic\", da, un infern serafic, paradisiac și sfâșietor de frumos.

Ce este iubirea dacă nu un blestem?

Am trăit nopți înfiorător de goale, am făcut jurăminte crucilor, am atins materia atâtor ființe pe care mă mințeam că le simt, am spus \"te iubesc\" în mii de feluri cu trupul și cuvântul încât nu cred că voi mai rosti vreodată aceste cuvinte.
M-am dăruit fiecărui regret, fiecărei ființe, fiecărei iluzii - căci în toate te vedeam pe tine.
Te-am căutat și m-am mințit că te găsesc în fiecare străin, în fiecare himeră, în fiecare - ironic spus - început.

Dar tu, tu nu ești nicăieri altundeva decât în gândurile mele, în visele și jurămintele mele, în păcatul meu cel mai curat, cel mai frumos, cel mai binecuvântat, dar atât de departe, atât de utopic, atât de străin...

Te-am înșelat și atunci când nu știam că te port în mine, că ți-am conturat trupul și sufletul în așa fel încât să respirăm împreună aceeași dependență de noi.
Te-am înșelat atunci când îți simțeam lipsa și prezența în acest univers închipuit, pe aceste străzi pe care mă plimb zilnic, dintre aceste mașinării de sentimente care nu fac decât să moară, din fiecare clipă care părea nimic, risipită fără tine.

Și tu, tu dragostea mea, ai rămas sfânt în mine, în sufletul meu, în tot ceea ce sunt.

Tu nu m-ai înșelat, tu rămâi acolo, acolo unde numai eu te pot păstra, dar parcă niciodată avea.
Am înșelat cu iubirea, cu ea te-am înșelat,
cu dorul și dorința de a te avea aici in acești \"te iubesc\" lăsați în bătaia timpului, în aceste momente când îți scriu și plâng, și tremur și scriu...și trădez dăruindu-mă acestei iubiri care simt că ar putea transforma tenebrele în lumină, lumina în rafale de zăpezi și furtuna în mine.
Te iubesc și te trădez cu tine, te trădez iubindu-te și urăsc această dragoste care-mi sugrumă ființa, împrăștie firea, dăruiește emoția, înseamnă tot.

Închei această scrisoare cerându-ți din nou iertare.
Iartă-mă că te-am trădat iubindu-te mai mult decât pe mine.

Pentru totdeauna

Eu.

© Luminița Amarie 
 Citește și:



 


Publicat de