Scrisoare albă IV

Se apropie noaptea, aceeași noapte, același vis, aceeași divagare
în neant, în întuneric, în secundele pe care le păstrez doar în mine, acele secunde în care te-am avut cu întreaga mea ființă, acele secunde de care îmi este teamă să îmi amintesc, acele momente pline de noi pe care din egoism nu vreau să mi le dăruiesc, vreau să-ți păstrez amintirea vie, virgină, neatinsă nici măcar de sufletul meu atât de gol, atât de dornic de tine, atât de înserat...

Cu cine să mă lupt, în ce oglinzi să mă privesc, ce să-mi mai iert?

Că ești tu "motivul vieții mele", că doar la tine mă întorc în fiecare anotimp al sufletului meu, că numai cu tine mai știu să-mi definesc rostul fiecărei rugi, fiecărei ispite, fiecărei greșeli, fiecărei nebunii?
Însă niciodată obsesie, niciodată colivie, niciodată regret.

Știu că fiecare noapte va fi la fel, știu că fiecare dimineață va fi pustie, de aceea iar îți scriu.

Vreau nopțile de când nu îmi mai ești, să ți le dăruiesc pe toate, să fii tu timpul meu, să fii tu apusul și răsăritul clipelor mele atât de târzii, atât de frumoase și pure, căci tot ce crește-n mine e curat!
Îți e curat ție, culoarea mea amară...te alint și-acum, acum când ochii mi se împăienjenesc, când îmi simt trupul greu și mâinile obosite - când fiecare drum mi se pare o cărare către hău ... atât de multă lipsă ne-nconjoară, atât de mult abis zvâcnește-n noi, atât de multe nopți mi-au mai rămas.

Te rog, ia-mi toate nopțile, nu mai vreau să port poveri atât de negre, atât de nesfârșite, atât de nimicitoare. Ia-mi nopțile și anii, ia-mi fiecare răsărit, fiecare curcubeu, fiecare primăvară, ia-mi tot și-n schimb mai dă-mi o ploaie de vară cu noi, o iarnă a noastră, un poem.

Dragostea mea, noi suntem unul, doar aceste scrisori, peste timp, peste noi, peste nopți, doar aceste scrisori vor mai rămâne ca dovadă că nu ne-am pierdut niciodată, că noi trăim prin noi, prin fiecare gând, fiecare jurământ, fiecare cădere, fiecare îndrăgostit.

E noapte iar, închei scrisoarea mea și mă dăruiesc nopții, doar așa mai pot ajunge la tine, doar așa te mai pot atinge, doar așa mai știu că îți voi scrie iar și iar, doar ție, fior al nopții mele.

Mereu uniți, mereu un Dumnezeu.

Eu, ție.


© Luminița Amarie

Citește și:



Alte poeme