Poem de dragoste

cel liber nu mai are de ales
în mine se adună noaptea
cu o blândețe bătrână umbra mâinilor tale e
încă proaspătă pe carnea mea împietrită de singurătate
este dragoste
o imensă nevoie de liniște
ești aici iar eu te caut printre crucile uitate în vânt
printre eroii cuprinși de amintirea morții
ești aici în cruzimea luminii te asemăn unei rugăciuni
să nu te împlinești
dormi în somnul meu


©Luminița Amarie