Treacăt

Privește, privește și tu cum aleargă
Ziduri de apă se înalță în întâmpinarea lor
Ei nu văd decât drumul înainte
Sunt mulți și se cred fericiți
Poartă podoabe de fier
Umerii le sunt tociți
De așteptare, de neputință, de tot nimicul
Ce l-au crezut comoară și i s-au închinat

Vino, așază-te pe piatra aceasta
Vreme de o speranță vom privi împreună
Apusul aceluiași răsărit
Vom plânge aceeași lacrimă
Vom rosti același te iubesc
Vom trăda vremelnicul adio
care ne-a
Împrăștiat prin babilonul pietrelor

Vreme de o clipă vom încremeni
Cu puterea inimii noastre
Risipirea rătăciților prin timp
Niște statui speriate vor părea
Atunci sărutul nostru va îmblânzi
Sălbăticia trecerii prin spini
Vom deveni lumină
Și ne vom risipi ca un ecou al bunului rămas

Când orizontul ni se va deschide
Nimic nu își va fi schimbat înfățișarea
Noi însă vom privi cu ochii vântului
Cum marea își aduce stâncile la țărm
Cum oamenii sunt singuri de teama
Firescului sfârșit
Cu o continuitate aproape desăvârșită

Vom fi poate triști că nu am reușit
Din încremenirea unui sărut
Să aducem la viață frumosul violent din inima
Acestor trecători ai timpului
Dar ne va fi iertată neputința
Căci noi din noi ne-am înălțat uitării
Unui trup
Și-am devenit lumină din pământ
Pământul din lumină

Noi spirit ne-am născut.



©Luminița Amarie