Se va numi...

 Am ascultat țipătul viu al nefericirii
Pe tine te-am atins precum 
un prunc        
Atinge apa umbrelor pustii
Pe drumuri fără veac am înnoptat

N-am căutat să aflu taine vieții
Am dat ce-am luat, am dat mai mult din mine

Din tine cresc, tu știi și te mândrești
Am alergat pe câmpul fericirii,

Am stat o noapte-n grâne
Am respirat povești
Un cântec al tristeții duc în piept
Un rit al frumuseții port în tine
Când una sunt cu moartea nu mai rup
Nici haine, nici durerea ce în vine
Se-nfinge precum carnea veche-n trup
Am și trădat, dar m-am trădat pe mine
Doar Tatăl știe cât m-am închinat
Sicrielor în care zeppeline
Sălașluiau cei care m-au lăsat
Să împlinesc ce ei n-au putut duce
Căci fericirii erau zămisliți
Mi-au dat un nume, viață și o cruce
Și anii lor toți mie arvuniți
Nu știu dac-am știut aduce-n lumea
Aceasta doar un strop de sânge viu
Dar azi când ochii mei scrutează culmea
Presimt că-s eu și nu mai vreau să știu

Îl chem pe Petra, murgul meu sălbatec
Cu el aș împărți toți anii mei
Cu tălpile viole de jăratec
Plecăm în iarna noastră-n pași de zei.





©Luminița Amarie