Acut mă gândesc la livada,
Ce doarme cum tace un zeu.
Sub albul ce cade pe cruce,
Sunt lacrimi, e sânge și sori.
Din abis privesc cum străluce
Zăpada ce cade pe flori.
De dor aș trăda mări și țărmuri,
De dor m-aș trăda însămi eu,
Din ceară să văd chipuri mărmuri,
Ce-s rupte din carne de zeu.
Acut îmi lipsește zăpada
Și tata, și mama, și eu,
Și zeul ce-mi doarme livada,
Precum ar dormi somnul meu.
©Luminița Amarie
