Pentru că ochii tăi vin de departe
Poartă culori târzii
Din lumea celor care nu întreabă niciodată
Care îți este numele, unde este casa ta,
de ce porți tristețea mai mult precum
Un dar decât o povară
Care îți acoperă corpul
Care îți arată chipul dus departe
Mult prea departe pentru a mai putea fi adus înapoi
Dar îl face desăvârșit și frumos
De o melancolie fragedă și pustie
Pentru că linia pașilor tăi e gravă dar ascunde drumul acasă
Pentru că vocea ta alungă singurătatea
Pacea o dăruiește celor singuri
Pentru că visele vin toate din somnul lângă tine
Pentru că apa ta e rece
Pâinea ta e mereu caldă
Pentru că brațele tale sunt ramurile lumii
Împrejurul pământului
Pentru că ai gustul vinului sfânt pielea ta poartă tămâie
Pentru că toate lucrurile iau viață în mâinile tale
Aurul, pietrele, iarba, frunzele, roua, păsările
Toate au cuib în ființa ta
În inima ta bate inima pământului
Pentru că nu trebuie să te numesc
ca tu să iei forma gândurilor mele
Pentru că sălbăticia durerii de-a te iubi
Mi-e singurul răspuns întrebărilor
Pentru că simplitatea gesturilor tale
E însăși împlinirea rugăciunilor
Pentru că din iubire
Îngerii poartă pe aripi sufletul tău
Și fiecare anotimp îți poartă numele
Cred în tine și nu te întreb cine ești.
©Luminița Amarie
