Liniștea albă

Este târziu, și eu am spus,
nu știu cui am spus, dar am spus, că nu voi mai scrie o vreme,
Că e timpul unei liniști mute, unei călduri fără vară, unei zăpezi fără iarnă.
Am spus că omul mai trebuie să se oprească,
Să tacă și să ierte, apoi să meargă după drumul lui,
Dar să nu spună nimănui bună ziua, noapte bună, bună dimineața,
Decât Domnului și îngerului.
Multe am spus, prea multe ca să-mi mai pot aminti.
Cei care veți citi, vă rog, luați aceste cuvinte,
Apoi mergeți în tainele voastre.
Nu spuneți nimănui nimic căci, la nimic nu folosesc uneori cuvintele.
Vremea sărbătorilor aduce albul zăpezii în inimile noastre-
Este un alb fierbinte, cărbunii iubirii și ai miracolului vieții.
E bine să lăsăm zăpada să se aștearnă o vreme,
Să fie curat, și aerul nou să ne umple ființa și ne lumineze ferestrele.

Pe drumul pietruit cad fulgi, Suflă Domnul pace peste noi.
Priviți de la ferestre cum
Pâlcuri, pâlcuri trec în goană,
Anii copilăriei.

Încetiniți trecerea lor,
Iubiți.






www.luminita-amarie.blogspot.com
© Luminița Amarie
     din copilărie