Am simțit cum peste lumea umbrelor a început să ningăde ast' noapte
Ziua aceea liniștită se apropie
Atunci nu voi mai fi imaginea din oglindă
voi fi privirea în oglindă
O privire îndepărtată undeva prin
Lanurile negre ale copilăriei
Vom aștepta topirea fierului din ferestrele de lemn
Ne vom frânge mâinile
Cu o tristețe asemănătoare singurătății
cărților vechi de pe malurile râurilor pe unde ne căutam
Buzele până la sânge ca un singur sărut
o să ne spunem cu tandrețe ultima
dorință obosiți și dornici să ne găsim culcușul
Făpturile sălbatice din noi se vor ghemui
inima doar, inima va continua să se zbată
Sângele ni se va fi răcit lăsând locul iernii
Atâta doar,
un singur lucru vom mai regreta
că nu am înțeles ce este fericirea
dar că o viață am fost
fericiți
apoi cu mâinile vom da pământul la o parte și vom adormi fără să știm
© Luminița Amarie
