nu trebuie să spui lucrurilor
ele se nasc sub ochii tăi
restul e doar nou și trecut
mereu am știu că dintr-o furtună de cărbuni
te vei naște
mlaștinile adună cu migală suferința
vezi cumva cu ochii unui copil
atât de firesc
înfiorător de curat
negrul e doar un alt fel de a privi albul
din teama de cuvinte am căutat
să tac apoi tu m-ai auzit
zilnic fericiți ochii tăi
au în ei apă și fulgere
candoarea se scaldă în mâinile cu care îți mângâi sufletul
- e frumoasă -
și iată că ești îndeajuns de aproape
încât să auzi că e bine acolo
pe acele câmpii.
© Luminița Amarie
