Scrisoare de chemare

Sfidez tăcerea anilor ce-aruncă
O apă neagră, crudă peste noi,
Doar chipul tău îmi pare o poruncă,
Icoana mea: îmbrățișați și goi.


Desigur că-i murdară crucea noastră,
Desigur că ne ninge purpuriu,
Spun unii fără glas: "știți, lumea voastră,
E azi vândută." Ah! E doar pustiu!


Nici nu mai caut taine, mi-e totuna,
Te pot iubi în taină și-n sicriu,
Acest pământ rănit ne-ntinde mâna,
Ne cheamă-n el, doar miezul lui e viu.


Putem pleca oricând, eu fără tine
Nu sunt nimic, aștept dar să murim.
Sunt ca un tren pe câmp, dar fără șine,
Ne naștem doi, vreau unul să sărim.


©Luminița Amarie 


painting: Irina Karkabi