Când ploua și marea era blândă, așteptând parcă să fie
spălată la rându-i de urmele fiecărei ființe ce s-a aruncat în valurile
ei.
Când un glob de lumină a trecut deodată peste cele trei vapoare ce le
vedeam de pe terasa unde cinam singură, ceaiul se răcorea, gătisem
spanac cu smântână, brânză sărată și mămăliguță și fulgera și m-am
speriat crezând că era foc pe acele vapoare dar ridicându-mă am văzut
soarele apunând iar de cealaltă parte a cerului un fulger se înălța în
mare, ca un spectacol de lumină și foc reflectându-se unul în altul
trecând peste vapoare.
Când am mers să cumpăr becuri căci toate erau arse în casă și nu știam
să le aleg după mărime și mă împiedicam în rochia cu flori, cea pe
umărul căreia s-a așezat libelula albastră în mijlocul Iașului căci îmi
era prea lungă și eu detest tocurile de orice fel dar ador rochiile
lungi.Când am terminat de cumpărat ce căutam și am luat și multe becuri dar până la urmă tot lipsea un fel și a început să plouă cu stropi mari și mă loveau acei stropi direct pe piele căci rochia e de mătase și când o îmbrac parcă se contopește cu pielea mea iar oamenii mă priveau mirați că nu mă feresc de ploaie.
Când am intrat în casă cu picioarele ude și m-am descălțat din mers apoi am început să gătesc făcând multe lucruri în același timp... doar eu și zgomotul mării...
Când am așezat tot ce am gătit pe măsuța de lemn acoperită cu sticlă pe terasă și am început să mănânc și dintr-o dată m-am oprit simțind nevoia să-ți scriu.
Când...
Unde erai?
© Luminița Amarie
