Pietre de zăpadă

nu pot să mă înalț
deasupra
fagurilor cenușii care îmi cresc sub tălpi
pământul mă absoarbe ca o clepsidră
ninge cu fulgi negri de 7 zile
am cules niște pietre
le-am așezat pe pervaz și în fiecare moment
când le privesc
își schimbă formele
se dilată odată cu negrul din ochii mei
tot încerc să te sun din ținutul acesta
prin care de o eternitate parcă
nu a trecut nicio pasăre
nicio adiere de lumină
nicăieri nu dau de aerul tare al sângelui
e doar
un loc pustiu lipsit de tandrețe
unde o mamă își ghemuiește puiul
la piept
și are parcă în ochi lumina care spuneam că lipsește din lume
privesc cu ochii goi
cum se mijește de ziuă și miracolul
nu-mi mai aduce mirare
nu-mi mai aduce niciun sentiment
a mai rămas atât de puțin până "după"
nu înțeleg totuși de ce numai în jurul meu cade zăpada aceasta pământie
și se dilată pietrele
pesemne că am rămas
pur și simplu
singură
și către tine drumul e închis...
cu pietre de zăpadă neagră





© Luminița Amarie