Implorare

Totuși, primește tu din cumpenele mele
Ia tu astăzi din această sfâșietoare stare de tristețe
Îmbracă-te tu cu nelipsita mea neliniște
Oh, destinul meu!
Această veșnică furtună de nisip
Ochii mei plini de anotimpuri
Pieptul meu mereu fremătând ca o frunza uitată de trecerea toamnei
Singură în iarna sufletelor goale
Niciodată nu mi-am găsit odihna
Nu am știut să păstrez ceea ce poate mi se părea fericire
Nu am știut să decid, nu am știut să rămân locului
Mereu pe drumurile unei vieți ce-mi pare străină și astăzi
Poemele mele devenite jurnalul unui călător prin propria viața
Drumuri inventate
Drumuri tăiate
Drumuri, drumuri, drumuri
Prea multă viață-n viața mea!
Ia-mi tu o clipă din greutatea acestor poveri care se nasc în mine
Care nu știu de ce și de unde vin
Mereu altele, mereu mai sălbatice, mereu mai adânci, mereu de neînțeles
Culege tu din roua acestor ani și mai ales
Mai ales ajută-mă să pot trăi o clipă fără teamă
Această teamă care din mine se naște și căreia nu-i cunosc rădăcinile
Acest abis viu, de nestăvilit care simt că va sfârși prin a mă înghiți
Abis căruia eu însămi îi cerșesc anihilarea.

© Luminița Amarie