O fotografie

Am privit îndelung o fotografie
O fotografie în care totul era clar
Totul era de o eternă fericire
[Durerea e atunci când simți fericirea și în oase]
Am văzut adierea vântului în ea
Mi-am adus aminte de tine
De seara aceea când pe o terasă
Plină de clandestini (ca și noi)
M-ai întrebat "cum ai denumi această adiere de vânt?"
"caresse" - am spus
apoi am tăcut amândoi
Atât de simplu Atât de firesc Atât de sălbatec
Eram frumoasă și eram cu tine
Lumea credea că suntem doi nebuni
Îmi amintesc și-acum boema noastră despărțire
nebunia nu ne-a părăsit

Azi -
Tu pe un scaun
Eu pe alt scaun -

Terasa e acum o câmpie pe care cresc suflete
Albe Negre Gri Rătăcite
Doar vântul a rămas același
Uneori aducându-ne împreună

Toate sunt acum într-o fotografie.

 



© Luminița Amarie