Zbor în adâncuri

Știți voi oare că tristețile noastre
nu se trec?
Ele se transformă în lucrurile cărora nu le dăm atenție decât
când suntem iarăși triști


Uite, ceașca de cafea nu a fost nicicând mai frumoasă, mai albă arămie, mai caldă și parcă de forma unei mâini
ca azi
când mi-e tristă lipsa acelor dimineți, acelor mâini...
Cămașa asta găurită nu a fost niciodată mai lipită de corp
ca azi
când nu mai am tăcerile privirilor tale pe trup
Cântecul asta vechi și demodat
de care râdeam mereu auzindu-l
nu a avut niciodată intensitatea ce o are azi
când nimic nu-mi poate umple timpanul lipsit de ecoul cuvintelor tale


Atât de multe sunt
aceste lucruri
care dintr-odată iau o formă, au gust, au culoare
când ești trist


Atunci de ce ar trece ea, această agonie, această pasăre răpitoare fără aripi
ca un
zbor în adâncuri


De parcă tristețea nu ne este atât de necesară precum fericirea...






© Luminița Amarie