De ce dăm drumul păsărilor
dacă nu știu încă să zboare?
M-am întrebat uitând de somn atâtea nopți...
Colinele cerului de piatră albastră
Sufletul îmbătrânit de alb
Înfrigurat de teama neagră a neputinței
De a te face fericit și singur
Te voi lăsa, voi da drumul păsărilor
Voi îmbrăca rochia albă pentru singura oară
Pentru ultima oară iată femeia care aparent
Înfățișează îngerul
Dar nu este decât sosia unui demon cu aripi
Voi recunoaște că am gresit
Voi pleca știind că adevărul e în tăcerile tale
În felul tău neasemuit de pios de a sfida oroarea fericirii
În ciuda teribilului blestem în care ambii locuim
Ah, iubirea...!
Dragul meu, voi pleca, vei pleca
Nu va conta vreodată
Doar te voi iubi
Asumându-mi vinovăția de a fi fost mințită de mine însămi
De-a nu te fi iubit cu definiții sau stupori naive
pentru nimeni și nimic
M-am întrebat uitând de somn atâtea nopți...
Colinele cerului de piatră albastră
Sufletul îmbătrânit de alb
Înfrigurat de teama neagră a neputinței
De a te face fericit și singur
Te voi lăsa, voi da drumul păsărilor
Voi îmbrăca rochia albă pentru singura oară
Pentru ultima oară iată femeia care aparent
Înfățișează îngerul
Dar nu este decât sosia unui demon cu aripi
Voi recunoaște că am gresit
Voi pleca știind că adevărul e în tăcerile tale
În felul tău neasemuit de pios de a sfida oroarea fericirii
În ciuda teribilului blestem în care ambii locuim
Ah, iubirea...!
Dragul meu, voi pleca, vei pleca
Nu va conta vreodată
Doar te voi iubi
Asumându-mi vinovăția de a fi fost mințită de mine însămi
De-a nu te fi iubit cu definiții sau stupori naive
pentru nimeni și nimic
Voi da drumul păsărilor
Din aripile lor va curge cenușă
Vor cădea una câte una
Multe vor muri
poate că așa și trebuie
Nu vom ști niciodată
Dar în clipa aceea, când zăvoarele de spini vor înflori
Temnița pe care singură mi-am întemeiat-o va dispărea
apoi
voi putea adormi liniștită.
© Luminița Amarie
