Despre adevăr

M-am gândit poate prea mult înainte să spun adevărul
- un adevăr Firav ce-i drept -
Mi-a fost teamă că au să-l frângă și voi rămâne
irevocabil de singură
Adevărul meu, acest capriciu de-a trăi în taină
Acest rival al oamenilor cu frac și căpătâi
Oh, mai bine nu...
Nu vreau să-mi trădez neliniștea.
Mințim, mințim toți cu îngerii pe vârful limbii
Ne tremură mădularele precum cele ale unui pui de căprioară
alergat de hiene
Mereu suntem goi în fața întunericului
niciodată nu ne vedem decât prin ochii celui care minte
Iubitule, pe tine
te mai pot privi în ochi noaptea
ziua porți prea mult negru ca să-ți pot spune totul.


Iată-mă iarăși la masa mea
față în față cu mine
privindu-mă,
Ceea ce simt acum,
în liniștea supremă din paharul meu cu apă și câteva monede -
neatins fiind sufletul meu decât de vânt și de cenușă -
e că aș minți
pentru tot restul vieții
doar pentru a nu-mi pierde
singurătatea de a-mi scrie
adevărul.




© Luminița Amarie