Azi mă dezbrac în fața omenirii
Și-mi pun pe-o filă unicul păcat...
C-am aruncat în abis cu răstimpuri,
Că am iubit precum un orb, mereu,
Am cucerit imperii și-am scris timpuri,
În fața urii eu am fost ateu!
Că am uitat iertând orice trădare,
Că oameni am văzut în trădători,
Că mi-am făcut din visele stelare,
Corăbii de bazalt și sărbători.
Că am mâncat la masă cu trecutul,
În patul meu dureri au adormit,
C-am înecat pierzarea cu năutul,
Că mii de umbre vii m-au ciuruit.
C-am dăruit ființa mea negării,
Că am trăit mereu cu răni și zel,
C-am învățat istoria uitării
Și din himere mi-am făcut un țel.
C-am transformat iluzii în speranțe,
C-am tăinuit în mine jar și scrum,
C-am fost nomadul care din restanțe
În nopți fără de somn își face drum.
C-am să mai mor de mii de ori în mine -
O știu, dar nu mi-e teamă de căderi,
Sunt macul ce răsare printre șine
Și glasul ce răsună din tăceri.
© Luminița Amarie
