Leagănul nopților negre

Și era târziu
ochii îmi erau țintuiți în tavan
lipiți de ei erau crâmpeie de lumina asemănătoare calvarului durerilor mele de duh
în casa bunicii
în patul bunicii
și venea omul îmbrăcat în negru
era înalt și avea o aură neagră
venea cu mâinile ridicate la cer

dar mâinile îi erau murdare și a fulgerat cu sânge
venea omul negru și eu cu ochii deschiși
și cu inima în gât
cu unghiile îngropate în carnea nopții
cu trupul gol răsucit în cearceaful
liliachiu
cu părul desfăcut ca o furtună de spice de grâu
cu sufletul ascuns după ușa trecutului
eu vedeam omul negru venind spre mine să mă ia la el și
vocea îmi era gâtuită
visele îmi erau schingiuite de noaptea din care nu mai știam să ies
regretele și teama îmi torturau sufletul și
venea năluca spre mine și eu tremuram
și juram că nu voi mai crede că iubirea poate fi împărtășită
și nu mă voi mai dărui himerelor
și el venea cu mâinile negre
și eu țipam
și eu plângeam
și el râdea cu zâmbetul negru
și răul a vrut să mă ia
dar m-am trezit
din somn




© Luminița Amarie