Mi se-mbată inima păgână,
De nisip mi-e sufletul pustiu.
Se aude-n mine-o rugăciune,
Tu îmi pari ca ochiul de izvor.
Ne-nconjoară numai stricăciune,
Precum miei în fața lupilor.
Se încurcă-n ceruri anotimpuri,
Îl uităm pe bunul Dumnezeu,
Sufletul visează alte timpuri,
Tu ma dori, eu plâng, mă dori din greu.
Se răscoală sfinții, cad altare,
Dumnezeu e trist și necăjit.
Toarnă-mi, Doamne, smirnă, cer iertare,
Eu rămân... Eu nu te-am părăsit!
© Luminița Amarie
