În flori de crin și catifea albastră,
Să-ți luminez eu cerul din fereastră.
Și cum te pierzi prin floarea de cais
Ce înflorește castă, un zapis,
Îți construiești în taină doar crâmpeie
În care Domn îmi ești și-ți sunt femeie.
În dimineți de abur zvârcolind,
În patul tău de maci să-ți fiu colind.
Din castitatea florilor de marte,
Să-ți scriu cu seva vieții eu o carte.
Candoarea noastră, floare de cireș,
Pe chipul meu, petale de măceș,
Eu să te sorb din ceai și chihlimbarul,
Să-l respirăm din aer, cu amarul.
Când mugurii zvâcnesc, răsar în noi,
Adună-mă și pe genunchii goi,
Respiră-mi sufletul și te închină,
Ești Domnul meu -
Femeia de lumină.
©Luminița Amarie
