Lecție despre moarte

Dar ce facem când
durerea trupului ne anihilează sufletul?
Să vă spun eu cum se moare?


Iei o oglindă
o așezi în fața ta
lumânările să-ți rămână aprinse,
mereu aprinse!
lepezi toate franjurile
care îți atârnă pe trup
indicat ar fi să plouă
oglinda
lumânările
ploaia
tu
Știu, ai să-mi spui că în ploaie
lumânările
se vor stinge
dar nu!
lumânările să-ți ardă în căușul
palmelor
indicat ar fi să-ți bei și absintul
căci nu e ușor să mori
.................................................................
Se moare așa:


te așezi în fața
oglinzii
(de la atâta absint vei tremura desigur)
lumânările ți se vor
topi în palme
dar tu nu ai mai simți nimic
tu ți-ai privi viața în
oglindă
așa vei vedea tot
ceea ce ai trăit
toate secundele
ființei tale ți se vor perinda
prin fața ochilor (tu vei rămâne însă încă posedat de rațiune și vei crede că halucinezi)
ori de câte ori îți vei vedea
viața în oglindă
vei muri
dar ai grijă
grăbește-te
câci nu vei putea
muri "mult"
va trebui să fii destul de viu
să poți muri din nou
(știu, ai vrea să-ți petreci moartea mai mult în nopțile de dragoste,
în hanurile pline de fum
și chitară
în trupul altcuiva, știu asta)
tu grăbește-te să mori
căci ploaia va spăla
cu niște rafale
colosale
fiecare secvență ce
te va arunca în amintiri
Tu, deci, grăbește-te!
nu te dărui amintirilor
nu te afunda în ele
prea mult
căci trebuie să mori
iar și iar
mai mult
să mori un timp
cât eternul -
eternul vor fi lumânările
când flăcăra îți va atinge
pielea
carnea
sângele
oasele
Atunci vei fi viu.
Până atunci grăbește-te să mori, omule!
bea-ți absintul
dezbracă impuritatea
veșmintelor
scumpe
deschide-ți palmele
lasă să plouă
privește-te în oglindă
și mori, mori și dăruiește-te
ție
doar ție
De câtă moarte
ai să respiri
privindu-te în oglindă
vei fi nemuritor
viu
plin de tine

Păcat însă că
atunci când murim
nu luăm cu noi
amintirile (să luăm cu noi amintirile ar însemna să nu murim ci să fim eterni)

De câte ori ai murit până acum,
Omule?

©Luminița Amarie


Alte poeme