Când toți se plimbă astăzi cu zambileȘi rup de prin pădure ghiocei,
Mi-s nopțile de ceară și senile,
Ironic- mi se par toți niște zmei.
Când văd cum primăvara-i cumpărată
De pe la colțuri cu bucăți de hău,
Mă rog la buna-n cer să nu răzbată,
La ea să nu ajungă nici un rău.
Când știu că tata plânge prin altare
Și-n fiecare zi sădește-un pom,
Mi-aș pune eu otravă în pahare
De pângăresc lumina unui om.
Când tremur eu în locul mamei mele,
Văzând cum ar muri de mii de ori,
Doar ea mai poartă azi pe frunte stele,
Din ochii ei revarsă cerul zori.
Îndrăgostiții astăzi își arată
Iubirea ca pe-un lux îmbrobodit,
Oh, Doamne, unde-i lumea de-altădată,
Cei ce în taină s-au sărbătorit?
Să urlu-mi vine-n fiecare clipă,
Primiți voi flori, dar oare le sădiți?!
Of, îngerilor goi doar c-o aripă,
Voi nu vedeți că-n orice zi muriți?
© Luminița Amarie
