Ce gust să aibă pâinea mea uscată,Și cum să crească nuferi în grădină,
Când lunca-n aburi, pare că-i trădată,
Și-s oameni retezați de la tulpină.
În ce biserici să mai plângă sfinții?
Degeaba-mi spui că totu-i trecător!
Când toți iubim (însă cu ochii minții),
Dorim un timp mai viu, mai cruțător.
Eu am spălat icoane, port cerneala
Ce-am adunat din fiecare stip.
Mi-am îndosat privirea de spoiala
Ce-apare azi, firesc (!) pe orice chip.
Ființei ce tăcut i-am dat averea
Făcută din trăiri și-atâtea morți,
Aruncă azi cu pietre, și durerea
Mă face ca un orb să scriu, prin nopți.
În ce să crezi când lumea asta goală
Se-nchină la iluzii, e murdară,
Cu sufletul hulpav, vopsit cu smoală,
În fața ploii este-așa hilară!
............................................................................................................................
Într-un ungher, în care din cenușă
Pereții inimii i-a văruit,
Un înger pricăjit își are-o ușă
Pe care-i scris "sunt viu, dar am murit".
© Luminița Amarie
