mă frângi în trupul tău
precum un fulg
nu știu
de unde
ai aflat formula rugăciunii
știi forma rugului
ce-mi arde în piept
și a dorințelor
mele
Nu mă întreb de unde
cunoști bătaia inimii
fiecărui
sfârșit
Căci dacă pleci sfârșitul
e în mine!
Tu știi gustul
pielii
al gurii
al inimii mele
de unde nu te întreb
cred că zeii
ne-au amestecat
privirile și fiecăruia
din noi
ni s-a dăruit crucea celuilalt
altfel nu mi-aș putea
explica de ce
mereu simt pe un umăr
o ușoară atingere sau
ușurare a durerii
a greutății
a poverilor
a crucilor
Privirea ta
e mereu
dar mereu în ochii mei
Această sulegezie
a ființei tale
o regăsesc în mine ținând
în brațe pruncii
lumii
sau privind oglinda
goală
Tu poate ai crezut
că eu sunt
doar o
pata de lumină
pe care o poți acoperi cu
întunericul în care
toți își ascund
nuditatea sufletelor
închise în carcere de lut
Dar nu!
Eu sunt aceeași femeie
ruptă din tine
de aceea când
îți atingi
palmele simți bătaia inimii
în rugăciunea
spusă doar în gând.
© Luminita Amarie
