face să strălucească.
Nu știe că-l privesc,
dar numai ochii mei
pot înflori pe trupul
lui crini și trandafiri
sălbatici.
Nu știe de ce
găsește
mereu drumul spre
el,
dar mâinile mele
sunt pline de
pașii lui,
de regretele lui,
de umbrele femeilor pe care le-a iubit.
(himere și nopți)
Nu știe de ce visele
îi sunt mereu
pline de lumină
sângerândă,
dar eu,
când doarme,
trimit
îngeri să-i sărute mâinile (of, atât de frumoase îi sunt mâinile!)
Nu știe
că-l iubesc, dar știe că
există lumina
și apa.
Doar apa se respiră,
de aceea e atât de plin de
mine.
Nu știe de ce
diminețile îi sunt
leagăn și nopțile
precum femei ce i se dăruiesc,
împământindu-se
în carnea lui de înger,
dar eu îi veghez fiecare răsuflare
și vreau să-l întregesc
dăruindu-l nopților
lui,
dimineților lui.
Eu îl dăruiesc lui!
El nu știe,
dar mă iubește
de când (mă) respiră.
Alte poeme
