Acum, când tot îmi pare că-i mai bine,
Și-n mine mor corole de tăceri,
Mi-aș fi dorit să știu că lângă mine,
Trăiești un azi, un mâine și un ieri.
Acum când iar tristețea mă-nfășoară,
Când aș striga la cer să pot pleca,
Doar umbra mea îmi pare azi ușoară
Și spre uitare m-aș îndupleca.
Privesc ca o senilă amintirea,
Nu știu de unde-atâta Dumnezeu ...
M-a învățat să îmi întorc privirea -
Din ce-am trăit să-mi fac un coloseu.
M-au încercat păcate și mizerii,
M-am închinat la vorbele pustii,
Am spulberat și-am reclădit imperii,
Dar doar din mine mi-am făcut robii!
M-au judecat ființe ce iubirii
Le-am dăruit nimic în schimb cerând.
Dar eul meu e închinat trăirii-
Sunt omul de emoții iar flămând.
N-am pângărit chiar dacă-n agonie
M-am tot închis în mine vieți la rând,
Când nopților le-am fost tot eu făclie
În taină-am zămislit același gând.
Acum, când tot ce am e amintirea,
Și port pe umeri voalul din trecut -
Se rupe din durerea mea trăirea
Și-n mine plânge-un înger trist, căzut.
Mi-aș fi dorit să știu că lângă mine,
Trăiești un azi, un mâine și un ieri.
Acum când iar tristețea mă-nfășoară,
Când aș striga la cer să pot pleca,
Doar umbra mea îmi pare azi ușoară
Și spre uitare m-aș îndupleca.
Privesc ca o senilă amintirea,
Nu știu de unde-atâta Dumnezeu ...
M-a învățat să îmi întorc privirea -
Din ce-am trăit să-mi fac un coloseu.
M-au încercat păcate și mizerii,
M-am închinat la vorbele pustii,
Am spulberat și-am reclădit imperii,
Dar doar din mine mi-am făcut robii!
M-au judecat ființe ce iubirii
Le-am dăruit nimic în schimb cerând.
Dar eul meu e închinat trăirii-
Sunt omul de emoții iar flămând.
N-am pângărit chiar dacă-n agonie
M-am tot închis în mine vieți la rând,
Când nopților le-am fost tot eu făclie
În taină-am zămislit același gând.
Acum, când tot ce am e amintirea,
Și port pe umeri voalul din trecut -
Se rupe din durerea mea trăirea
Și-n mine plânge-un înger trist, căzut.
