Zbor frânt


                                                                      

De mână m-ai ținut poate prea mult,
Când am căzut erai deja departe.
Acum ecoul șoaptei în mine îl ascult
Și nu mai am nimic, decât o carte.

Noi am zburat legați mereu de unul,
Când mâna îmi țineai știam văzduhul.
Azi tristă am rămas și nu știu drumul,
În zborul nostru frânt mi-a murit duhul.

Noi aripi am avut întru iubire,
Când ea ni s-a sfârșit, am rămas ciunți.
Azi m-am pierdut, te caut în neștire
Și știu că undeva și tu m-aștepți și-asculți.

Ai vrut să pleci și te-am lăsat în pace;
Știam că am să mor în zborul frânt.
Acum o rană vie și lipsa-n mine zace
Și-un drum ce fără tine îmi pare-atât de crunt!

Nu știu, nu-ți cer nimic - azi fără zborul
În care ne-nălțam fiind uniți,
Acum ce mi-a rămas e numai dorul
Și amintirea unor ani trăiți.

În zborul nostru frânt, în lipsa noastră,
În golul unde aripa-mi creștea
Rămâne o durere mută, aspră,
Eu tac, nu judec soarta, că ne-a fost scris-așa.

Aș vrea totuși să știu că-ți este bine,
Că zborul tău poate s-a vindecat,
Că ai ajuns acolo pe coline,
Chiar dacă ai căzut, te-ai ridicat.

Zbor frânt iubite, zborul nostru nu-i!
O aripă ( a mea ) ți-aș fi lăsat
Să stiu că zborul tău e azi la locul lui,
Că ești mai fericit chiar de-ai plecat.

© Luminița Amarie

Alte poeme semnate de Luminita Amarie