Mi-e dor, un dor nebun să te sărut.
Te vreau nebun, cu-ntreaga mea ființa,
O veșnicie parcă a trecut.
Pe trupul meu să-ți faci cu gura drumul,
Să mă îmbăt privindu-te apoi,
În aer să ne dizolvăm ca fumul,
Și cerul să se-nchine la noi doi.
Din crini în jar să mi se schimbe sânii,
Pe coapse îngeri să-și găsească loc,
Să ne iubim în taină ca nebunii,
Pereții ninși să se prefacă-n foc.
Pe pieptul tău eu să-mi găsesc altarul,
Pe spate tu să-mi scrii un testament,
Să-mi bei cu sete-avid gura, nectarul,
Din clipe să sculptăm un monument.
În palme să îți fiu o rugăciune,
Și tot din palma ta să-mi am căuș,
Să mă iubești ca pe-un capăt de lume,
Eu să-ți vibrez domol, ca un arcuș.
Obrajii mei precum o pocăință
Să ardă doar dorințele din noi.
Mereu sfidând a lumii rea credință,
Un templu să clădim, un vis în doi.
Apoi, trudiți în nopți ca veșnicia,
Din dimineți să facem început.
Când zările răsar să simt robia
Păcatului cel sfânt că ne-am avut.
© Luminița Amarie
Alte poeme semnate de Luminita Amarie
