Iubite, azi îți scriu dintr-un
abis de lut.
Un înger de carmină se
luptă cu răstimpul
În care te alint,
în care te-am avut.
De-ar fi să plec - din mine,
păstrează albul nopții
Și poate o fărâmă
de cer, de Dumnezeu.
Și nu te-mpotrivi nici
vieții și nici morții.
Doar știi că peste toate suntem
același "eu".
Dă-mi gura ta senină,
dă-mi albul clipei tale,
Legați întotdeauna
de-același cer și chin,
Și pierde-te prin mine,
cum știi, cum vrei, agale.
Împarte-mă cu îngeri! Prefă-mă
în venin!
Ni se va duce clipa, ne-om risipi
în vânt,
În cioburi de lumină, de fum,
de-atât nimic ...
Și-atunci, când îți voi spune
eu ultimul cuvânt,
Genunchii mei vor plânge ...
dar am să mă ridic.
Din umbra ta se rupe
o boare de lumină,
Și simt c-ai să râmâi,
în mine te-am zidit.
Te beau din apă vie
și-un înger mi se-nchină.
El știe că pe tine ... murind eu te-am trăit.
© Luminita Amarie
