șoptind
învățasem pașii către cerul chipului tău
era intuneric în mine
în noi atâta gheață și noroi
apoi tăcere
beția unei clipe sădește amintirea
eternul stă în ochii tăi
când nu faci decât să-mi strigi că vrei tot ceea
ce nu știi să dăruiești
Eu sunt sau nu.
Calea de mijloc
e o mizerie inventată de pământeni
eu zbor
o aripă avem
zborul e UNUL
cuvântul e tot unul
tăcerea e o spadă
îi simt tăișul în venele fiecărui gând
Nu ai știut că știu?
M-am scurs din seva unui ecou
port în mine inscripții din sângele
unei cruci
În mine nu există nou
nici unic
există doar
necunoscut
și o dorință nebună de
a fi
Dă-mi florile și sărută-mi pământul.
© Luminita Amarie
