Azi îngeri stau în bănci la corigențe,
Eu ție ca o jertfă mă supun ...
Lumina cade, avalanșe-n ceruri,
Copacii se îmbracă-n ii de nea.
Ce nebunie ni se zbate-n sternuri ...
Îmbracă-mă cu tine, viața mea!
Lumina mea, privește, e sfârșitul -
Atâtor murdării și-atât noroi,
Ne ninge cu albastru infinitul
Și pacea se așterne peste noi.
Azi parcă Dumnezeu ne dă dreptate,
Iar tu iubite ești așa frumos,
Zăpada ne dezbracă de păcate
Ne dantelează trupuri în eros.
Din cer azi cade aburul dorinței ,
Petale ca de crin pe chipul tău.
Ne ninge azi în lagărul ființei;
Curg pietrele din cer și cad în hău.
Se-aude-un bocet parcă-n depărtare,
I-adună Dumnezeu pe toți în gând.
Ne ninge fum de smirnă în pahare
Și umbrele se miră tremurând.
Învălmășeala sufletului-i mută,
Acoperind atâtea plăsmuiri,
Ies sfinții din icoane, ne sărută!
Se schimbă viitoru-n amintiri.
Ne ninge azi, se rup din ceață ere,
În casa noastră pace e și vin.
Pe la fereastră îngerii pun mere,
Trăiesc fiori de gheață și mă-nchin.
Ce sfântă-i liniștea și ce eternă,
Iar tu cum taci și mă privești scriind -
Mi-aș face în zăpadă o cavernă,
Mereu prin gândul tău să mă perind.
Iubitule, azi ninge cu-mplinire,
O slujbă de lumină cade-n noi.
Pe fruntea ta de mir - dumnezeire!
Sărut zăpada de sub pașii tăi.
© Luminita Amarie
