Ninge cu lumină

Ninge pe icoane,
Ninge pe păcat,
Ninge, Doamne, ninge -
Cu adevărat!


Ninge iar din cerul
Parcă-nvolburat,
Tainic plâng și îngeri
Ce stau la vegheat.


Cu iertare ninge,
Ninge peste noi,
Îmbrăcând pustiul
Oamenilor goi.


Ninge cu uitare,
Parcă ninge-n gând,
Ninge prin altarul
Trupului flămând.


Ninge cu putere,
Ce dumnezeiesc!
Ninge parcă-n felu-n
Care te iubesc.


Alb și sfânt ne ninge,
Ninge cordial,
Ninge peste-o lume
Fără ideal.


Ninge așa feeric
Și m-aș naște-acum,
Ninge cu-nceputul
Ultimului drum.


Ninge cu speranțe,
Ninge pe noroi,
Cu atâtea clipe,
Ninge peste noi.


Ninge peste goluri
Ce s-au adâncit,
Ninge crunt în felu-n
Care-aș fi trăit.


Cu crâmpeie ninge
Și cu rugăciuni,
Între noi păcatul,
Și atâtea lumi!


Cu vedenii ninge
Iar sub cerul frânt,
Se închină-n taină
Parcă alt pământ.



© Luminița Amarie

Alte poeme semnate de Luminita Amarie