Stelei ce trăiește moartea
Când iubirii eu mă-nchin?
Ai privit vreodată ochii
Unei stele căzătoare
Când sub umbra unei rochii
Tremură mii de fecioare?
Ai tăcut când în surdină
Cerbi boncăluiau de dor,
Dar păreau cum că suspină
Inimi ce cântau în cor?
Ai atins întâia rouă
Ce sub geană îți cădea?
Parcă Dumnezeu ne plouă
Stropi din bunătatea Sa.
Ai tăcut în fața morții
Când din tine trup rupea,
Când priveai din pragul porții
Cum iubirea-ți se sfârșea?
Ai privit vreodată cerul
Zbătându-se-n asfințit?
I se-aseamănă misterul
Cu un veșnic răsărit.
Ai iertat ținând iubirea
Ca un unic, veșnic scut,
Crez fiindu-ți întâlnirea
Cu visatul chip de lut?
Ai iertat când nedreptatea
Te-a cuprins nimicitor
Și ți-a fost întâietatea
Tot ce ai trăit cu dor?
Dacă le-ai făcut pe toate
Cu un strop din mirul sfânt,
Vei primi-n dar nestemate
Și o mână de pământ.
Citește și alte poeme semnate de Luminita Amarie
