Când la Crăciun, din Cer cădea eterul
Și Domnul se năștea dintr-un cuvânt.
Nu știu, s-au stins de mult, de tot în Ceruri,
Lumini ce noi le-am ocrotit cândva;
Crăciun e azi în mii și mii de feluri,
Dar nu mai știe însă lumina.
Mi-e dor, dar parcă doru-n mine plânge,
Nu știu cum să mai fac s-aduc-napoi
Lumina din Ajun ce se răsfrânge
Cu raze de iertare peste noi.
S-aștept din nou ca o copilă darul
La candela iubirii să mă-nchin,
Să știu că încă nu s-a pierdut harul,
Căci Dumnezeu se naște din senin.
Nu pot nici eu, chiar de-am rămas copilă
Cu gând în noi lumina să-nfloresc,
Mi-e dor de sărbători dar azi pe-o filă,
Îi scriu lui Dumnezeu, mă spovedesc.
© Luminita Amarie
Alte poeme semnate de Luminita Amarie
