Când n-om mai fi

Când ne vom duce toți, ne-or plânge sfinții,
Dar sfinții - nu acei ce sunt pictați -
Vom asculta ecoul rugăminții
Iar pașii noștri nu vor fi uitați.

În noi se surpă lumea și suspină,
Durerea se preface-n foc mocnit.
Doar amintirea poate ne alină
Și gândul c-am dat tot și am iubit.

Când ne-om sfârși, vom lua cu noi durerea,
Un trup de lut și-o mână de pământ,
Și sufletul va fi toată averea
Ce va renaște-n taină ca un cânt.


© Luminița Amarie