Doar ceașca mea de ceai și o gutuie
Mă mai îndeamnă mâine să mai fiu.
Iar chipul tău, o frescă astăzi vie
Ce numai Dumnezeu a-nchipuit,
Când ochii am să-nchid el să mai știe
Că doar să-l văd zâmbind eu am trăit.
Cătunul mi se pare azi o grotă,
Doar Bach mai știe-a mă ademeni.
De zile-ntregi nu am mai scris o iotă
Și-am rătăcit prin gândul c-ai să-mi vii.
Desculț, îmbrac tăcerea cu ecoul
Și-un "te iubesc" îți spun îngenunchind,
În umbra unei nopți îmi sap cavoul
Doar eu și sfinți la poza ta privind.
Tăcerea ta ca vidul mă-nfioară
Pe umeri port un voal de-mbrățișări,
În mine iar se lasă-aceeași seară,
Doar tu-mi rămâi cântarea din cântări.
Zăpadă e, de-o noapte ninge-ntruna,
La geamul meu fiori au înghețat.
Iar nu mi-e somn, zi, noapte, mi-e totuna,
Te sorb din ceaiul meu ca pe-un păcat.
Prin ceața asta ca o-nmormântare
Îmi trec prin gând atâtea nerozii,
Și te iubesc și nu mai am scăpare,
Gutui cu ceai și Bach, când ai să-mi vii?
©Luminița Amarie
