Mi-e dor de tine și mă mint întruna,Din umbră-ți fac altarul și mă-nchin.
Te-ai dus, și-ai pus în mine văgăuna,
Și îngeri lăcrimează când suspin.
Pe trupul meu ce-a fost cândva celestul,
La care te-nchinai ca unui zeu,
A mai rămas amprenta ta și restul -
Un gând de noi, în lanț de Prometeu.
Când umbra-ți se dizolvă-n depărtarea
Din care încă nu știu să te scot,
Te-ngemănez cu-apusul și uitarea -
O lepăd din gândirea mea, din tot!
© Luminita Amarie
